PREPARAREA SĂPUNULUI

                  Femeile care spălau rufe în râul Tibru (aflat în apropierea templului) au observat că acest amestec rezidual le uşura munca, le curăţa rufele mult mai bine decât o făcea apa şi au început să folosească acest sol lutos, îmbibat cu amestecul de grăsimi.

                          Numele latin sapo [Elena Muşetescu Telesa, Dicţionar latin-român, Ed Polirom, Bucureşti, 2004, p. 467] înseamnă săpun, şi pare să vină dintr-o limbă veche germanică unde denumea săpunul, sau de la cuvântul sebum [Ibidem], însemnând, în latină, untură/ grăsime animal.

Ustensile necesare preparării săpunului

                            Femeile se îmbrăcau anume pentru a prepara săpunul, având grijă ca mâinile să le fie acoperite, sau foloseau mîńekări II – un fel de apărători făcute din pânză de cânepă.

                           Străbunicele preparau în fiecare an săpun fiert în čauăn IV, afară, pe pirostrii IV.

                           Pirostriile IV erau confecţionate manual, de către kovači I(fierari).

                     Čauănu IV era un "vas de fontă, în formă emisferică" [Vasile Breban, Dicţionar General al Limbii Române, Bucureşti ESE, 1987, p. 922], având două toarte unite printr-un mâner.

               Lăd`iţa V, o cutie de lemn cu fundul nu tocmai închis ermetic – pentru ca lichidul rezultat din prepararea săpunului să se poată scurge.

                Pentru măsurarea ingredientelor necesare preparării săpunului se foloseau: kupa II (o cană de metal de aproximativ 1250 grame), fontu II(aproximativ 500 grame), vedra II, o găleată de metal, de 12 litri), liungura II, (o lingură de lemn mai mare decât cea folosită la bucătărie) săkuięt`ile II (de obicei era confecţionat din pânză deasă de cânepă şi avea dimensiune fixă, astfel încât nu mai era necesară măsurarea cenuşii, de fiecare dată).

Materii prime utilizate în fabricarea săpunului

               Principalele materii prime folosite pentru fabricarea săpunului de casă erau grăsimi animale (untură de porc sau de oaie, resturi de carne), grăsime arsă, folosită la prăjeli (slănină râncedă.

                 Grăsimile vegetale din ulei de floarea soarelui sau de dovleac erau folosite doar pentru prepararea săpunurilor fine.

                  Leşia, înlocuitorul sodei caustice, NaOH, era preparată din cenuşă.

                  Modul de preparare a leşiei era asemănător în comunităţile de pe Valea Gurghiului. În apa fierbinte se introducea un săculeţ plin cu cenuşă. Se fierbea 10-15 minute, după care era înlocuit cu un alt săculeţ cu cenuşă proaspătă. Procedeul era repetat de câteva ori, până scădea apa şi se obţinea o leşie puternică.

Prepararea săpunului

               În gospodăriile tradiţionale, fabricarea săpunului a fost încă de la început determinată de o problemă de natură materială – grija de a nu cheltui bani la magazinele săteşti, deoarece majoritatea familiilor din zona Văii Gurghiului erau sărace [Elena Mera, Ibăneşti. Monografie etnografico-folclorică, Editura Fundaţia Studii Europene, Cluj, 2009 p. 25]

                Fabricarea săpunului se referă la procesul de saponificare de lungă durată, ce are loc în urma amestecării unui corp gras (uleiuri vegetale sau animale) cu sodă caustică dizolvată într-un lichid (apă de ploaie) Se mai pot adăuga şi alte ingrediente secundare: flori uscate, plante medicinale, răşină de brad.

                  E greu să găsești în satele cercetate persoane care să poată indica reţete tradiţionale de preparare a săpunului. În toate reţetele culese găsim ca materie primă grăsimi rămase de pe urma tăierii porcului, resturi de grăsimi adunate de-a lungul anului, precum şi soda caustică – zodă II – şi apă. În câteva apare şi sarea de bucătărie. Într-o singură reţetă, în loc de sodă caustică, a fost indicată folosirea leşiei. În satul Adămuș a fost identificată o reţetă de fabricare a săpunului la rece – fără foc.

                  Procedeul tipic de obţinere a săpunului urma aceiaşi paşi.

Se topea grăsimea, sau amestecul de grăsimi într-un cazan de fontă, în ceaun, împreună cu apa, adăugând, puţin câte puţin, soda caustică.

Se lăsa pe foc în continuare până ce compoziţia devenea uşor translucidă şi se scurgea uniform de pe mestekălău V cu care se amestecă în continuu.

                  Leşia rezultată în urma preparării săpunului (partea lichidă ce rămâne pe fundul oalei) conţine un exces de sodă caustică şi poate fi folosită la curăţarea cratiţelor arse, după care acestea erau clătite foarte bine.

                        În satul Adămuș a fost indicată utilizarea acestei soluţii la spălarea păturilor şi a preşurilor foarte murdare, precum şi a hainelor ciobanilor. Înainte de începerea Postului Mare toate vasele se spălau bine cu leşie.

Reţetele identificate pe teren se bazează pe experienţa de zeci de ani a strămoşilor, nefiind acelaşi lucru cu ce se prepară în zilele noastre, cu reţetele măsurate cu precizie. Chiar dacă erau inexacte, calculele sau măsurătorile se reglau, cu apă sau cu sodă, în funcţie de nevoi. 

Tipuri de reţete de preparare a săpunului

                 Pe teren au fost identificate trei tipuri de reţete:

A. În funcţie de modul de preparare

          1. Săpun preparat la cald

          2. Săpun preparat la rece

B. În funcţie de etapele de combinare a ingredientelor:

          1. Cele mai simple sunt cele în care se pun în apă rece toate cele trei ingredientele şi apoi începe fierberea

          2. Alte reţete indică faptul că se dizolva soda caustică mai întâi în apă, şi apoi se pune grăsimea şi alte ingrediente

          3. Două reţete arată că săpunul se poate refierbe pentru a fi mai fin şi mai alb

C. O altă clasificate a săpunurilor poate fi făcută după utilitatea lor:

          I. Săpunuri medicinale

          II. Săpunuri de corp

          III. Săpun de spălat rufe

Săpunuri medicinale

                 Informatorii au oferit reţete cu multiple aplicaţii: săpun cu răşină de brad – utilizat mai ales de muncitorii forestieri, având un puternic efect dezinfectant; săpun cu pelin – o plantă utilizată în industria producătoare de şamponuri; săpun cu sunătoare, sau filimică benefic pentru întreţinerea tenului

Săpunuri de corp

                 Nici mamele, nici bunicile nu aveau cunoştinţe ştiinţifice de saponificare, dar, experienţa a dovedit faptul că prin refierbere săpunul devenea mai alb. În prepararea acestui tip de săpun nu se foloseşte untură arsă. De obicei era folosită cea de calitate foarte bună, săul de oaie îi ăl me bun IV

Săpunuri de rufe

                 Cele mai tari săpunuri de casă erau utilizate la spălatul rufelor. Bătrânii spuneau că în trecut, costumele populare erau spălate doar cu săpun de casă şi au recomandat să nu se foloseasca detergenţi în spălarea hainelor ţesute, deoarece în timp, culoarea se estompează, sau se poate pierde.