TEHNICI STRĂVECHI DE SPĂLARE
Hainele erau acoperite cu un cearşaf de pânză de cânepă. Deasupra se cernea cenuşă, peste care se punea apă fierbinte.
O
altă metodă de spălare, mai rapidă, era fierberea leşiei, introducând în apă un
săculeţ de pânză deasă de cânepă, plin cu cenuşă, care se ţinea în apă împreună
cu hainele.
Până după Primul Război Mondial, aproape
în toate satele din județul Mureș, spălarea era identică. Hainele murdare erau
înmuiate în apă rece de cu seara. A doua zi dimineaţa erau opărite cu leşie,
preparată din cenuşă. În general cenuşa era obţinută din coceni de porumb, sau
din lemn de stejar, pentru că acestea dădeau o leşie mai puternică.
Hainele muiate, erau puse într-o coşarcă,
deasupra ceaunului, folosit exclusiv pentru fierberea hainelor, sau pentru
vopsirea naturală a firelor.
Se strângea cearceaful cu cenuşă, se scufunda în apă şi se fierbea împreună cu hainele. După un timp se scotea cearceaful, iar hainele erau fierte în continuare în acea primă leşie.rală a firelor.
După
ce se fierbeau, hainele se scoteau în coşarcă, utilizându-se un făcăleţ, se
lăsau să se scurgă de leşie şi să se răcească. Apoi erau duse la râu, sau la
fântână unde erau bătute cu maiul pe un scăunel special, sau pe o piatră lată.
Lucrurile mai fine nu erau bătute cu maiul, ci erau limpezite în apă şi
scuturate de mai multe ori.
Vara, hainele spălate erau întinse pe uluci, pentru a să însori II. În general se spăla o dată, sau de două ori pe lună, utilizând una din cele două metode.
În zona cercetată, în a doua jumătate a secolului al XX lea, această metodă de spălare este înlocuită de spălarea cu ajutorului săpunului, datorită faptului că îmbrăcămintea din materiale ţesute în casă, era înlocuită din ce în ce mai mult cu haine confecţionate industrial şi pentru că elementele de bază ale fierberii săpunului – soda caustică – era tot mai uşor e procurat.